'stârnitor' vs 'reacţionar'

dau de gândit sau mi se dă.
Ce se poate întâmpla cu mintea ca să ajungă să nu-şi mai pună întrebări? Pun întrebarea deci exist în categoria pe care o dau de bună, a celor care există. Când nu mai pui întrebări mintea nu funcţionează deci eşti mort. Psihic. Tautologie: nu gândeşti, eşti mort psihic, nu exişti ca gândire, nu exişti altfel decât animalic/biologic. Deci dacă nu îţi pui întrebări îţi faci singur probleme, 'măi animalule'.
Este un sentiment satisfăcător, acela al gândirii. Ai inspiraţie. Şi te întrebi ca orice fiinţă supusă nesiguranţei: ce se întâmplă cu perpetuarea acestei satisfacţii? Ea provine din 'gând în sine', din acţiunea de a gândi. S-a ajuns în cazul de faţă la o nouă provocare a gândirii, data de teama de viitorul incert prin întrebarea: în ce condiţii trebuie ajuns, sau mai bine spus, cum să fac să nu ajung în situaţia lipsită de satisfacţia gândirii? Acest demers în sine poate stârni tot procesul de gândire, de a face scenarii posibile cu privire la un viitor posibil de 'negândit' şi lipsa satisfacţiei aferente. Se poate ca demersul să nu survină din frică ci din plăcerea însăşi, autoregenerantă, care provocată de actul gândirii duce iată, la noi acte generatoare de satisfacţie. asta e tot